LEHLE Sunday Driver XLR 




Sunday Driver este un preamplificator High-End compact, bazat pe circuite JFET. Are două moduri de operare, selectabile printr-un comutator cu contacte aurite – „D” înseamnă Driver, iar în acest mod semnalul chitarei este amplificat fără absolut nici o modificare, la impedanţa de intrare a unui amplificator de chitară, eliminându-se astfel pierderile din circuit (prin cabluri şi pedale), astfel că semnalul rămâne puternic şi clar, cu dinamica originală. „S” înseamnă Sunday şi multiplică impedanţa de patru ori, făcând audibile detalii imposibil de auzit până acum, pe măsură ce creşte volumul, conferind sunetului o căldură absolut aparte, rezultând un sunet dulce ca o dupamiază de sâmbătă. Chiar şi la un volum de 15dB, Sunday Driver rămâne curat, fără zgomot de fond, mulţumită unui raport semal-zgomot de peste -100dB. Pentru a exploata la maxim dinamica unui amplificator cu tuburi, tensiunea de alimentare este redresată şi apoi filtrată, stabilizată şi ridicată la 18V. Mulţumită răspunsului său în frecvenţă între 20 şi 100.000Hz, Sunday Driver (alimentat de o baterie normală de 9V) poate fi utilizat oriunde, de la un driver de cablu pentru scene foarte mari la setup-uri complexe, sau chiar ca şi preamplificator pentru înregistrări în studio – asta nu doar sâmbăta!...











                                        






                    pentru mai multe detalii, accesaţi site-ul Lehle:


© urmascapaturma design 2007. All rights reserved.